Cu 30 lei pe lună dai voce unui copil și și îl ajuți să-și îndeplinească potențialul.
Aceste mesaje vocale reprezintă doar o selecție din vocile celor 50.000 de copii care au nevoie de susținere. Aceste mesaje au fost înregistrate și folosite în scop de promovare a campaniei Narada, doar cu acordul părinților.
Educația este cu siguranță una dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă România astăzi.
Câteva statistici alarmante ne arată cât de crucială este intervenția fiecăruia dintre noi:
1.2 milioane de elevi învață în școli cu o infrastructură inadecvată
România are cea mai mare rată de abandon școlar din Europa, cu 15% dintre elevi care nu termină școala. Acest lucru are un impact devastator asupra vieții acestor tineri, limitându-le șansele de a obține un loc de muncă bine plătit și de a-și construi o viață stabilă și independentă.
Rata analfabetismul funcțional ne clasează în continuare la coada clasamentului european. Procentul depășește 50% dintre elevi, ceea ce înseamnă că aceștia nu au abilitățile necesare pentru a înțelege ce scriu și ce citesc, ceea ce atrage după sine imposibilitatea de a funcționa și a se descurca în societatea modernă.
Există un consilier școlar la peste 1200 de elevi, motiv pentru care nu ar trebui să ne mire faptul că există droguri în unele instituții de învățământ din România, că există un grad mare de depresie și anxietate printre elevi sau că fenomenul de bullying a atins cote alarmante.
Având misiunea de a scoate la suprafață nevoile și problemele din sistemul educațional românesc și de a mobiliza comunitățile pentru a găsi soluții, ne propunem ca împreună cu tine să putem face diferența în viața elevilor de azi, viitorilor noștri colegi de mâine. Astfel, în 2023, ne concentrăm toate eforturile asupra a două mari obiective: siguranța (fizică și socio-emoțională) a copiilor și pregătirea lor pentru viitor.
Când vorbim de siguranță, ne gândim pe de-o parte la infrastructura școlară ce în multe situații pune în pericol integritatea fizică a copiilor, iar pe de altă parte, ne referim la suportul de care au nevoie elevii pentru a se dezvolta armonios din punct de vedere socio-emoțional.
În ceea ce privește pregătirea pentru viitor sustenabil, digital și inovativ, ne propunem să sprijinim elevii să își dezvolte competențele necesare pentru a face față schimbărilor rapide din lumea modernă. Vom oferi resurse educaționale pentru a-i ajuta să înțeleagă și să se implice în problemele legate de sustenabilitate, vom promova utilizarea tehnologiei pentru a îmbunătăți procesele educaționale și vom sprijini inovarea prin intermediul programelor noastre.
Fie că vorbim despre HartaEdu, NaradiX sau Târgurile școlare, toate proiectele noastre au în centru copiii și îi privesc prin lentilele siguranței, digitalizării, inovației și sustenabilității. În felul acesta ne-am propus să impactăm 50 de mii de copii până la finalul anului, dintr-un total de 500 de mii, la care vrem să ajungem până în 2030.
An de an, am intervenit pe diferite paliere ale ceea ce înseamnă sistemul educațional din România și fiecare criză sau obstacol le-am privit ca pe noi provocări.
La câteva zile de la instalarea pandemiei, am creat „Reacție pentru educație”, un program ce a ajutat la digitalizarea câtorva zeci de mii de copii, pentru ca aceștia să poată avea acces la școala online.
La scurt timp după aceea, am creat NaradiX, prima și singura resursă la acea vreme ce venea în ajutorul elevilor pentru a recupera materia școlară pierdută în pandemie.
Am lansat HartaEdu, o platformă pe care am mapat nevoile școlilor din România și am mobilizat comunitățile locale și mediul de business pentru a le rezolva.
Chiar de la începutul războiului din Ucraina, Narada s-a implicat în susținerea dreptului la educație pentru copiii refugiaților ucraineni, conturând proiecte de suport pentru a se integra în școlile românești și pentru a învăța limba română.
Am impactat peste 61 de mii de elevi din țară și străinătate
Am conectat aproape 32 de mii de elevi la educația remedială cu ajutorul platformei NaradiX.
Am digitalizat aproape 7000 de lecții pentru elevii din clasele 0-8
Mii de copii din 131 de țări au recapitulat materia cu ajutorul platformei.
Aproape 2500 de profesori s-au implicat în proiectele Narada
Am rezolvat aproape 200 de alerte înscrise pe HartaEdu
28 de companii și organizații din România s-au implicat în rezolvarea alertelor
Companiile au investit peste 2,5 milioane de lei în educație prin intermediul Narada.
În 2023 ne-am propus să creăm impact major în fiecare comunitate de elevi și profesori în care intervenim.
Având ca model lentila Whole Child, descrisă în Berkley’s Magazine, credem că este extrem de important ca pentru atingerea potențialului maxim, fiecare copil să fie susținut atât din punct de vedere academic, cât și fizic, emoțional și social.
Cu aceste aspecte de dezvoltare în minte, în anul 2023 ne-am propus să aducem impact pe cele două obiective majore, siguranță și pregătire pentru viitor, în viețile a 50 de mii de copii.
Folosește calculatorul de mai jos și află câți bani poți redirecționa. Să presupunem că 20% din impozitul pe venit/profit al companiei tale reprezintă 10.000 de lei. Cu acești bani putem cumpăra două table interactive pentru copiii dintr-o școală defavorizată.
0,00 ron
20%din impozitul pe profit