Asistentul AI care nu dă răspunsuri „din stele”, ci din cercetare.
dezvoltat de
dezvoltat de
Salut! Sunt aici să te ajut.
x
Nari e un asistent AI creat special pentru tine.
părinte, profesor, om care vrei să ajuți, dar nu știi exact cum.
Nu are un birou, nu bea cafea și nici nu se plânge de deadline-uri. Dar are ceva ce puțini adulți mai păstrează: răbdare infinită și o curiozitate cât casa.
Are mintea antrenată cu sute de studii și modele testate în școli reale, din România și de peste tot din lume. Tot ce a învățat vine din știința schimbării comportamentale (SBC) – nu de pe rețelele sociale.
De ce am creat Nari?
Pentru că uneori, întrebările cele mai importante nu au răspunsuri simple.
„Cum îl ajut pe copilul meu să nu renunțe când dă de greu?”
„Cum gestionez o clasă unde fiecare elev trage într-o altă direcție?”
„Cum pot susține dezvoltarea emoțională a unui copil care are totul, dar pare că nu găsește echilibru?”
Cum funcționează?
Nari nu vine cu rețete magice. Dar îți oferă microrutine zilnice, gândite să construiască metacompetențe vitale: gândire critică, autoreglare emoțională, reziliență, capacitate de decizie, exprimare clară. Practic, tot ce e nevoie pentru ca un copil să devină un adult întreg.
Tu îi scrii lui Nari exact ce te frământă. El îți răspunde cu idei aplicabile, testate și explicate pe limba ta. Un fel de „antrenor de creier” digital, care nu dă ordine, ci te ajută să creezi un plan mic, concret, dar puternic.
„Copilul meu plânge când ia o notă mai mică, deși a învățat mult.”
Nari: „Încearcă un dialog de tipul: Ce ai învățat din asta? Ce ai face altfel data viitoare? Ce ți-a ieșit bine totuși?”
„Clasa mea nu are răbdare nici 5 minute să asculte.”
Nari: „Testează rutina ‘minutul tăcerii active’. Fiecare copil notează un gând, o emoție sau o întrebare pe un bilețel. Se discută la finalul zilei.”
Ce face Nari diferit?
Nu e un AI generic. E antrenat cu:
cercetări internaționale din domeniul Social and Behaviour Change (SBC)
experiența practică a proiectelor noastre cu mii de copii și profesori
studii realizate de Narada direct în școli
exemple reale de intervenții comportamentale care funcționează
Așa că atunci când vorbești cu el, vorbești de fapt cu tot ce am învățat noi în 5 ani de educație aplicată.
Avem nevoie de tine să mergem mai departe.
Pentru că școala nu mai are timp să aștepte.
Și nici copiii României.
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Scriem împreună
următoarele pagini din educația României.
Primește vești de la noi
Îți mulțumim!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Str. Fabrica de Glucoză,nr. 9B, Upground Residence, București, România