Gândirea critică a devenit unul dintre acele concepte care sună bine în aproape orice context și care, tocmai din acest motiv, riscă să nu mai spună nimic. O folosim în discursuri despre educație, o invocăm când vorbim despre viitor, o bifăm în documente strategice și planuri-cadru, dar evităm să o privim acolo unde doare cu adevărat: în viața de zi cu zi a copiilor care cresc într-o lume mult mai rapidă, mai zgomotoasă și mai manipulativă decât cea în care am crescut noi.
Pentru că gândirea critică nu este o competență abstractă. Este o abilitate care se vede cel mai clar exact în momentele-limită, atunci când cineva trebuie să decidă ce crede, ce ignoră și ce urmează.
În ultimul an, online-ul a fost din nou inundat de teorii ale conspirației care promit explicații simple pentru realități complicate: ideea că „elitele” controlează totul din umbră, că alegerile sunt aranjate și votul nu contează, că tehnologia sau inteligența artificială sunt instrumente de control al minții, că marile crize sunt create intenționat și că adevărul este sistematic ascuns, accesibil doar celor „care știu unde să caute”.
Aceste teorii nu se răspândesc pentru că ar fi sofisticate, ci pentru că sunt confortabile. Oferă vinovați clari, scutesc de efortul analizei și creează iluzia periculoasă că lumea poate fi înțeleasă din câteva explicații tăioase și definitive.
În același timp, nu cu mult timp în urmă, provocări precum „Balena Albastră”, „Momo Challenge” sau „Blackout Challenge” au arătat cât de ușor pot fi împinși copiii și adolescenții spre comportamente de risc atunci când mesajele sunt ambalate sub formă de joc, apartenență sau validare socială. Nu conținutul în sine a fost marea problemă, ci lipsa unui filtru interior care să pună o întrebare simplă, dar esențială: cine îmi spune asta și cu ce scop?
Iar toate aceste lucruri se leagă direct de un fapt care ar trebui să ne preocupe mai mult decât o face: la următoarele alegeri, peste 700.000 de tineri vor vota pentru prima dată. Nu vor vota într-un vid, ci într-un mediu informațional saturat de emoție, polarizare, mesaje false și narațiuni conspiraționiste care știu foarte bine cum să exploateze lipsa de exercițiu critic.
Un tânăr care nu a fost antrenat să analizeze informația nu va lua decizii „greșite” din rea-voință, ci va lua decizii influențate, iar asta este una dintre cele mai mari vulnerabilități ale unei societăți care se vrea funcțională.
În curriculumul pentru ora de dirigenție, stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, dezvoltarea gândirii critice apare explicit, formulată clar ca obiectiv educațional. Este acolo, asumată la nivel de document oficial, și, pe hârtie, pare că direcția este cea corectă.
Problema apare atunci când coborâm din documente în realitatea din clasă. Profesorii diriginți nu au fost formați sistematic pentru a lucra aplicat pe gândire critică, nu au la dispoziție programe adaptate vârstei copiilor, nivelului lor de înțelegere și realității digitale în care aceștia trăiesc, și nu au instrumente prin care să poată măsura dacă, la final, gândirea copiilor chiar s-a schimbat sau dacă doar au parcurs încă un set de teme discutate teoretic.
Intenția există. Dar fără metodă, fără formare și fără măsurare, gândirea critică riscă să rămână un deziderat frumos formulat și atât.
Gândirea critică nu se transmite prin explicații generale și nici prin avertismente morale. Se construiește prin exercițiu constant, prin situații reale, prin dialog, prin confruntarea ideilor și prin învățarea greșelii într-un spațiu sigur.
De aceea, programul „Extra Lab – Skills for the Future”, dezvoltat de Narada, pornește de la o realitate simplă, dar incomodă: copiii nu au nevoie să li se spună ce să gândească, ci să fie sprijiniți să își construiască propriul filtru de analiză într-o lume care îi bombardează constant cu mesaje.
Programul lucrează direct cu elevi de gimnaziu și profesori, într-un format adaptat vârstei, atenției fragmentate și contextului digital actual, oferind instrumente concrete de analiză, exerciții aplicate și un cadru de evaluare a schimbărilor reale de comportament. Nu vorbește despre gândire critică ca ideal, ci o transformă într-o practică zilnică, măsurabilă și replicabilă.
Pentru că nu vorbim despre o competență „în plus”, utilă cândva, ci despre o abilitate care influențează direct siguranța copiilor, calitatea deciziilor lor și felul în care vor participa, foarte curând, la viața civică și socială.
Educația nu mai poate fi doar despre acumularea de informație într-o lume în care informația este peste tot. Este despre capacitatea de a filtra, de a înțelege și de a decide lucid.
Iar gândirea critică, oricât de des am invoca-o, nu apare de la sine. Se construiește. Sistematic. Asumat. Cu instrumentele potrivite.
Campania „Nu tot ce zboară se mănâncă” poate ajunge la mai mulți elevi și profesori cu sprijinul comunității. Susținerea programelor Narada contribuie direct la extinderea inițiativelor educaționale dedicate dezvoltării gândirii critice și a altor meta-competențe esențiale pentru viitor.
Poți susține prin donații www.narada.ro Sau prin SMS cu textul EDUCATIE la 8864
