Copiii de azi nu sunt doar „elevii” noștri. Sunt angajații care vor lua decizii în companiile de mâine. Sunt antreprenorii care vor construi business-uri. Sunt oamenii care vor vota direcția acestei țări și, implicit, a economiei ei.

Iar întrebarea reală nu este ce știu, ci cum gândesc atunci când trebuie să aleagă.

Trăim într-o perioadă în care informația nu mai e o resursă rară. Din contră, e copleșitoare. Copiii cresc într-un flux continuu de opinii, afirmații, pseudo-adevăruri și emoții ambalate convingător. Iar fără gândire critică, diferența dintre fapt și impresie dispare rapid.

Un profesor ne povestea recent o situație aparent banală, dar extrem de relevantă.Într-o discuție despre modificările din legislația educației și regulamentele școlare, mai mulți elevi susțineau cu fermitate că „profesorii nu mai au voie să dea sancțiuni” sau că „absențele nu mai contează”. Întrebați de unde știu, răspunsurile au venit reflex: „Așa am văzut”, „Toată lumea spune”.

Când profesorul a insistat și i-a întrebat ce înseamnă concret „toată lumea”, elevii au indicat videoclipuri de pe TikTok și postări distribuite în masă. Iar unul dintre ei a spus, foarte sincer:„Nu știu de ce, dar simt că e adevărat.”

Acea frază spune tot.

Acești copii vor ajunge în câțiva ani în ședințe de board, în echipe de management, în poziții în care vor trebui să evalueze riscuri, să ia decizii sub presiune, să distingă între un argument solid și o opinie bine ambalată. Fără gândire critică, vor lua decizii pe bază de „simt că”, de trend, de validare socială. Exact ce vedem azi în online.

Pentru un angajat, gândirea critică înseamnă să poată analiza informații incomplete, să pună întrebări, să nu execute mecanic.Pentru un antreprenor, înseamnă să evalueze oportunități reale, să evite decizii impulsive, să nu confunde popularitatea cu valoarea.Pentru un lider, înseamnă să gestioneze complexitatea, ambiguitatea și presiunea fără a cădea în extreme.

De aceea, gândirea critică nu este o „abilitate soft”. Este infrastructură. Fără ea, orice sistem — economic, social sau organizațional devine fragil.

La Narada, am înțeles că aceste competențe nu apar de la sine. Nu apar pentru că le cerem copiilor „să fie atenți” sau „să gândească mai mult”. Se construiesc prin exercițiu constant, prin contexte sigure, prin întrebări puse la timp, prin feedback real.

De aceea am creat programe educaționale care lucrează exact aici: la baza deciziilor. În clasă. Cu profesori formați. Cu elevi care învață să compare, să argumenteze, să verifice, să nu mai confunde emoția cu adevărul.

Dacă ne dorim companii mai solide, lideri mai responsabili și decizii mai bune peste 10–15 ani, investiția trebuie să înceapă acum. În școală. Cu gândirea critică.

Pentru că generația de mâine va decide nu doar pentru ea. Va decide pentru noi toți.

Poate nu e o conversație confortabilă. Dar e una necesară. Ne găsești aici, dacă vrei să o continuăm.

‍